Economic

A fost elaborat un document unic cu toate regulile de activitate pentru mediul de afaceri pentru perioada Stării de Urgență

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministerul Economiei și Infrastructurii recomandă tuturor persoanelor juridice, care activează pe teritoriul Republicii Moldova să consulte regulile, obligațiile, interdicții și restricțiile emise de Comisia Națională pentru Situații Excepționale și Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică pentru perioada Stării de Urgență, decretată de pe 18 martie până pe 15 mai 2020, în legătură cu pandemia de COVID-19.

Pentru a facilita accesul la noile reguli de activitate emise până la data de 27 martie 2020 de Comisia pentru Situații Excepționale, Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova le-a sistematizat și le-a inclus într-un document unic.

Măsurile impuse vizează activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul (cu excepția unităților de comercializare a produselor alimentare, a produselor farmaceutice și a produselor petroliere), piețele comerciale, activitatea operatorilor de transport, sectorul prestare servicii etc.

Documentul cu toate regulile de activitate pentru persoanele juridice, emise de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică și Comisia pentru Situații Excepționale până pe 27 martie a.c. pot fi accesate AICI.

Citește și: Pentru moldovenii care vor să revină acasă zilnic vor fi organizate 3-4 curse charter

loading...

Comments are closed.