Social

A fost făcut public orarul consultațiilor mamografiei mobile în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”

Pinterest LinkedIn Tumblr

 Începând cu 17 octombrie curent, femeile din toată țara vor beneficia de testare mamografică gratuită, în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”. Astfel, în perioada următoare, mamografiile mobile vor ajunge în localitățile din raioanele Strășeni, Leova, Rezina, Șoldănești, Cantemir și Nisporeni și mun. Chișinău, comunică MOLDPRES.

Astfel, conform orarului, în perioada 17 octombrie-30 noiembrie, radiologia mobilă va realiza screening mamar în cadrul centrelor de sănătate din localitățile raionului Strășeni: Ghelăuza, Greblești, Negrești, Onești, Rădeni, Recea, Romănești, Tătărești, Țigănești, Codreanca, Micleușeni, Zubrești, Voinova, Chirianca, Sireți, Roșcani, Vorniceni, Gălești, Micăuți, Pănășești, Ciobanca, Căpriana, Cojușna, Lozova și Stejăreni, a precizat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

În perioada 17 octombrie-9 noiembrie, echipa de radiologie mobilă va fi în raionul Orhei, în satele: Peresecina, Teleșeu, Sămănanca, Donici, Ivancea, Brănești, Furceni, Trebujeni, Butuceni.

În perioada 29 octombrie-30 noiembrie, femeile vor putea face screening mamar gratuit în cadrul centrelor de sănătate din raionul Leova, localitățile: Sîrma, Hănăsenii Noi, Tomai, Tochile-Răducani, Sărata-Răzeși, Sărata Nouă, Cupcui, Cazangic, Seliște, Frumușica, Filipeni, Romanovca, Borogani, Sărăteni, Cneazevca, Victoria, Tomaiul Nou, Sărățica Veche, Cîzlar, Beștemac, Vozneseni, Troița, Troian, Covurlui, Sărățica Nouă, Cîmpul Drept, Colibabovca, Ceadîr, Orac, Iargara, Tigheci, Cuporani și Băiuș.

În mun. Chișinău, mamografia mobilă va realiza screening mamar angajatelor din cadrul întreprinderii S.A „Franzeluța” și fabricii de confecții „Ionel”, în perioada 17-26 octombrie.

Orarul este publicat pe site-ul msmps.gov.md și va fi completat periodic cu teritoriile selectate pentru examinare.

La 11 octombrie curent, Guvernul a lansat a doua etapă a campaniei „Un doctor pentru tine” prin efectuarea screeningului mamar gratuit tuturor femeilor, pentru prevenirea cancerului mamar.

loading...

Comments are closed.