Autoritățile municipale au introdus un nou marcaj rutier la intersecția Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Alexandr Pușkin, pentru a preveni blocarea acesteia de către autovehicule și a îmbunătăți circulația.
Măsura, aplicată în urma unei analize a traficului, are scopul de a asigura un flux mai eficient și mai sigur, mai ales în orele de vârf. Marcajul delimitează clar zona intersecției, obligând șoferii să nu înainteze dacă nu pot traversa complet, chiar și când semaforul este verde.
În perioada următoare, marcaje similare vor fi aplicate și în alte intersecții aglomerate din Capitală, precum: Ștefan cel Mare – Ciuflea, Ștefan cel Mare – Ismail și Ștefan cel Mare – Mihai Viteazul.
Autoritățile îndeamnă conducătorii auto să respecte noile reguli pentru a evita ambuteiajele și a contribui la fluidizarea traficului.