A fost lansat Programul „Bursele Europene pentru Jurnaliști”, ediția 2023-2024

Asociația pentru Inițiative Responsabile (ASPIR) anunță lansarea Programului „Bursele Europene pentru Jurnaliști”, ediția 2023-2024 și selectarea candidaților pentru seria de evenimente din anul curent și cel viitor.

„Bursele Europene pentru Jurnaliști” este un program ce are drept scop încurajarea și facilitarea pregătirii profesionale a jurnaliștilor din România și din Republica Moldova care doresc să obțină o expertiză profesională în problematica europeană. Participanții sunt instruiți în diverse tematici legate de UE, cum ar fi cadrul de reglementare, funcționarea instituțiilor, relaționarea între statele-membre, precum și maniera în care este abordă problematica europeană de către media occidentale.

Și în acest an, Programul va cuprinde trei etape de pregătire profesională:

  • un training specializat, susținut în Republica Moldova de către specialiști în relațiile UE-Republica Moldova, reprezentanți ai diverse instituții implicate în procesul de euro-integrare;
  • o vizită de studiu de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliștii selectați la prima etapă se vor întâlni și vor discuta cu oficiali ai UE și vor vizita diverse instituții comunitare;
  • un stagiu de pregătire profesională în cadrul unei prestigioase organizații de presă europene, pentru un jurnalist-finalist al programului.

Programul se adresează jurnaliștilor din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile social, politic și economic, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:

  • Experiență profesională de minimum doi ani;
  • Vârsta de până la 40 de ani;
  • Abilități de comunicare în limba engleză (cunoașterea limbii franceze reprezintă un avantaj).

Dosarul de înscriere va cuprinde:

  • Curriculum Vitae;
  • Portofoliu (trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate).

Trainingul din Republica Moldova (etapa I) se va ține zilele de 20-22 octombrie 2023 (locația va fi comunicată ulterior). Vizita de studiu la Bruxelles (etapa II) va avea loc în primăvara anului 2024.

Data-limită de depunere a dosarelor de înscriere este 17 OCTOMBRIE 2023 (inclusiv), toate mesajele având mențiunea „Pentru Bursele Europene”. Dosarele vor fi trimise la adresa electronică burse.europene@gmail.com. Pentru detalii suplimentare, trimiteți un email la adresa indicată mai sus ori contactați coordonatorul ediției curente a Programului – Sorina Ștefârță, tel.: 069189010.

Programul „Bursele Europene pentru Jurnaliști” are drept obiectiv dezvoltarea cunoștințelor și a abilităților tinerilor jurnaliști în reflectarea temelor de integrare europeană și de evoluții în cadrul Uniunii Europene. La instruirile oferite la edițiilor anterioare, desfășurate în Republica Moldova de AO „Centrul Național de Comunicare” (CNC), au participat peste 100 de jurnaliști din diverse media. Circa 40 de bursieri au efectuat o vizită de studiu la Bruxelles, iar zece din ei s-au numărat printre câștigătorii stagiului de pregătire profesională la diverse instituții media europene. De asemenea, în anii 2017 și 2018, patru dintre finaliștii programului din Republica Moldova au beneficiat de stagii la Radio România. Asociația pentru Inițiative Responsabile (ASPIR) este o organizație guvernamentală care își propune să desfășoare diverse inițiative civice, inclusiv pentru instruirea și profesionalizarea reprezentanților mass-media din țară, și în acest an este responsabilă de organizarea Programului „Bursele Europene pentru Jurnaliști” în Republica Moldova.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share