Alimentarea externă cu energie electrică a Centralei Nucleare Zaporojie a fost restabilită după aproape o lună de întrerupere, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).
Directorul general al agenției, Rafael Grossi, a precizat că lucrările de reparație la una dintre liniile de înaltă tensiune au fost realizate în condițiile unui „regim local de încetare a focului”, convenit în zona controlată de trupele ruse.
”Restabilirea alimentării cu energie electrică reprezintă un pas esențial pentru siguranța nucleară”, a declarat Rafael Grossi într-un mesaj publicat pe platforma X, menționând că AIEA va continua să coordoneze operațiunile de reparație ale liniilor externe de transmisie.
Ministrul ucrainean al energiei, Olga Grinciuk, a confirmat că alimentarea de 750 kV prin linia ”Dniprovsca” a fost complet restaurată, iar lucrările continuă la linia de 330 kV ”Ferosplavna”.
Toate liniile de transport ale centralei au fost avariate pe 23 septembrie, ceea ce a dus la deconectarea completă a Zaporojie de la rețeaua electrică externă. În această perioadă, instalația a fost alimentată prin generatoare diesel de urgență, fapt ce a generat riscuri majore pentru siguranța reactorilor, potrivit AIEA.
Ministerul rus de Externe a anunțat că Ucraina a oferit garanții de securitate pentru a permite echipelor tehnice să efectueze lucrările de reparație în zona centralei.