A început sesiunea suplimentară a examenelor de gimnaziu

A început sesiunea suplimentară a examenelor naționale pentru absolvenții de gimnaziu din Republica Moldova, care se va desfășura până pe 11 iulie în 39 de centre raionale și municipale.

Circa 7 800 de elevi participă la probele programate, organizate pentru cei care nu s-au prezentat în sesiunea principală sau au avut motive justificate. Examinările încep zilnic la ora 10:00, conform următorului calendar: 8 iulie – Istoria românilor și universală (1 579 elevi), 9 iulie – Matematica (6 761 elevi), 10 iulie – Limba de instruire, română sau rusă (1 331 elevi), iar 11 iulie – Limba română pentru alolingvi (997 elevi).

Rezultatele preliminare vor fi afișate în centrele de examen pe 21 iulie, dată la care elevii pot depune contestații. Rezultatele finale vor fi publicate în 28 iulie.

Total
0
Shares
Total
0
Share