Un tânăr din Cahul ar fi încercat să mituiască un polițist, dar a ajuns să fie cercetat penal pentru corupere pasivă. Acesta a fost escortat la sediul DGT Sud a CNA pentru a i se aduce la cunoștință ordonanța de bănuire şi a-i fi înaintată învinuirea.
Potrivit datelor anchetei, inițial, bărbatul ar fi promis polițistului oferirea și transmiterea a 1000 de lei pentru restituirea plăcuței de înmatriculare ridicată pentru parcarea în loc interzis, fără întocmirea procesului-verbal contravențional. Ulterior, însă, oamenii legii au constatat, că tânărul nu deține un permis de conducere și se deplasa cu un automobil care nu a fost supus reviziei tehnice.
Astfel, în continuarea acțiunilor sale infracționale, „șoferul” ar fi promis polițistului câte 200 de euro lunar, pentru a nu fi documentat dacă va mai fi stopat în trafic, asta până obține actul ce-i va permite să conducă legal.
Pe numele tânărului, a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de închisoare cu amendă în mărime de până la 4000 unităţi convenţionale.
Serviciul Sud al Procuraturii Anticorupţie conduce urmărirea penală.