A încercat să stingă un incendiu de unul singur și a ajuns la spital. Un bărbat din Edineț a suferit arsuri grave

EnglishFrançaisРусский

Un bărbat în vârstă de 62 de ani a suferit arsuri de gradul III după ce a încercat să stingă cu forțele proprii un incendiu de vegetație uscată izbucnit într-o gospodărie părăsită din satul Volodeni, raionul Edineț.

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 4 august 2026. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:25.

Conform informațiilor preliminare, bărbatul, care trecea prin apropierea locului unde izbucnise incendiul, a încercat să lichideze flăcările înainte de sosirea pompierilor, însă a suferit arsuri de gradul III la membrele superioare și inferioare.

Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală Urgentă și transportată la Spitalul Raional Edineț pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Edineț, care au lichidat incendiul și au împiedicat extinderea acestuia. Circumstanțele producerii cazului sunt investigate de autoritățile competente.

În acest context, IGSU avertizează că încercarea de a stinge incendiile de vegetație fără echipamente și pregătire adecvată poate pune în pericol viața și sănătatea oamenilor. În condiții de caniculă, vânt și umiditate redusă, focul se poate extinde rapid, iar direcția flăcărilor se poate schimba brusc.

Salvatorii îndeamnă cetățenii să nu utilizeze focul deschis în apropierea câmpurilor, pădurilor și terenurilor cu vegetație uscată, să nu arunce mucuri de țigară sau alte surse de aprindere și să nu incendieze vegetația uscată pentru igienizarea terenurilor.

Potrivit IGSU, în ultima săptămână a lunii iulie au fost înregistrate peste 100 de incendii de vegetație, care au afectat aproximativ 161 de hectare de teren.

Autoritățile recomandă ca, în cazul observării unui incendiu, oamenii să apeleze imediat Serviciul 112 și să nu încerce să stingă focul dacă acesta s-a extins sau le pune viața în pericol.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share