A spart geamurile la opt mașini, chiar în centrul Chișinăului. Ce riscă bărbatul

Un bărbat a fost reținut pe urme fierbinți de polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de deteriorarea geamurilor și  sustragerea bunurilor materiale din unitățile de transport. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 33 de ani, locuitor a capitalei, anterior judecat, iar în luna noiembrie a anului 2020, a fost eliberat din locurile de detenție

În noaptea de 20 iunie, echipajul BPRO în timp ce patrula sectorul încredințat a recepționat un apel de la serviciul 112,  precum că un individ pe str. T. Ciorbă și bd. Ștefan cel Mare, deteriorează unitățile de transport ce sunt parcate. La fața locului imediat s-a deplasat echipajul mobil, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, fiind solicitată și grupa operativă a IP Buiucani. În cadrul cercetărilor la fața locului polițiștii au stabilit că la opt unități de transport au fost deteriorate geamurile iar din două automobile au fost sustrase bunuri materiale. Acțiunile suspectului au fost surprinse și de camerele de supraveghere.

Prejudiciul cauzat părților vătămate constituie circa 12 mii de lei.

În urma verificării teritoriului cât și adiacentul străzilor date suspectul a fost reținut și escortat la inspectorat pentru audieri și stabilirea tuturor circumstanțelor.

În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina.

În privința bărbatului au fost inițiate două cauze penale pentru furt și 6 procese contravenționale pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor străine.

Bărbatul este cercetat în stare de libertate, conform legislației în vigoare acesta riscă amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

În acest context Poliția Capitalei recomandă proprietarilor unităților de transport:

  • Dotaţi autoturismul cu un sistem de alarmă pe bază de sensori ce se aplică pe geamuri şi capote, ceea ce îşi dovedeşte întotdeauna eficienţa;
  • Verificaţi dacă geamurile sunt închise şi portierele asigurate atunci când părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru câteva minute;
  • Asiguraţi-vă că nu aţi lăsat cheile în contact;
  • Pe timpul nopţii, parcaţi autoturismul în locuri special amenajate şi iluminate, aflate în zona de acţiune a patrulelor de poliţie;
  • Nu păstraţi la vedere în autoturism bunuri de valoare (genţi, poşete, borsete, acte de identitate, documente, cărţi de credit, aparatură audio-video, telefoane mobile etc.);
Total
0
Shares
 
Total
0
Share