Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în seara zilei de 13 martie pe traseul R2, între localitățile Chetrosu și Sîngera, în suburbia municipiului Chișinău. În urma impactului dintre un microbuz cu pasageri ucraineni și un tractor, mai multe persoane au fost rănite.
Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a fost alertat la ora 19:58, iar la fața locului au fost mobilizate trei echipe de asistență medicală urgentă – două de la SAMU Botanica și una de la PAMU Mereni, SAMU Anenii Noi.
Echipajele medicale au identificat șase victime, cu vârste cuprinse între 39 și 74 de ani, toate cetățeni ucraineni, care au suferit traumatisme de diferite grade. După acordarea primului ajutor, cinci dintre răniți au fost transportați în stare stabilă la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, unde primesc îngrijiri medicale suplimentare.
Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.