Un accident rutier tragic s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:00, pe traseul M-5, între satele Corlăteni, raionul Rîșcani, și Pelinia, raionul Drochia.
Potrivit primelor informații oferite de poliție, un bărbat de 36 de ani, aflat la volanul unui automobil „Peugeot”, nu s-a asigurat corespunzător în momentul efectuării unei manevre de depășire. Acesta a intrat în coliziune frontală cu un „Opel Zafira”, condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 57 de ani.
Impactul violent a avut consecințe fatale pentru șoferul din „Opel”, care a decedat pe loc.
Șoferul „Peugeot”-ului a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Cu toate acestea, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, urmând să fie audiat de autorități.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.