Un camion încărcat cu gips a derapat de pe traseu și a ajuns într-un șanț, în apropiere de satul Prepelița, raionul Sîngerei. Accidentul rutier s-a produs luni, 12 mai, iar potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi adormit la volan.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime. Poliția a fost alertată la fața locului și a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
Autoritățile reamintesc conducătorilor auto importanța odihnei corespunzătoare înainte de a urca la volan, mai ales în cazul curselor lungi.