ACCIDENT TRAGIC: Fetiță de doar 9 ani lovită MORTAL de un camion în orașul Ialoveni

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție din raionul Ialoveni, Silvia Vetcu, a confirmat pentru Sputnik Moldova că o fetiță de 9 a fost lovită mortal de un camion în orașul Ialoveni.

Un camion condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani a lovit mortal o fetiță de 9 ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni.

Tragedia s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi, pe strada Ștefan cel Mare din orașul Ialoveni, în apropierea Școlii de Artă.

Impactul a fost atât de puternic, încât fetița a decedat pe loc.

La fața locului a intervenit un echipaj al poliției. În urma alcooltestului, s-a stabilit că șoferul nu era în stare de ebrietate.

Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore. El este cercetat penal pentru omor și riscă ani grei de închisoare.

 

 

Total
0
Shares
Total
0
Share