Accidentul de la Comrat. Cele două fetițe au fost internate în reanimare la Institutul Mamei și Copilului

Cele două fetițe de 7 și respectiv 3 ani, victimele tragicului accident care a avut loc în seara zilei de ieri, în municipiul Comrat, au fost transferate la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, transmite Telegraph.md, cu referire la Deschide.md

Contactat telefonic, Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului din Chișinău, declarat pentru Deschide.MD că cele două fetițe au fost aduse în cursul nopții și internate în stare gravă în secția de reanimare.

Ambele s-au ales cu fracturi și contuzii cerebrale, iar medicii sunt rezervați în privința unor prognoze pentru că starea copiilor este foarte gravă.

Amintim că cele două fetie se aflau într-un automobil de marca Peugeot, împreună cu părinții, când în automobil s-a izbit frontal un automobil de marca BMW a cărui șofer se deplasa cu viteză excesivă, iar a într-o curbă, din cauza asfaltului umed, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens.

În urma impactului, o tânără însărcinată, în vârstă de 31 de ani, a murit pe loc, iar mama celor două fetițe, în vârstă de 27 de ani a murit câteva clipe mai târziu, la spital. Tatăl fetițelor, dar și șoferul care s-ar face vinovat de accident, au fost transportați la spital în stare gravă.

Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Citește și: FOTO // ACCIDENT CUMPLIT la Comrat: O femeie a decedat, iar alte cinci persoane au ajuns la spital

Total
0
Shares
 
Total
0
Share