Economic

Acordul de împrumut de 100 de milioane de euro cu UE a fost semnat

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ministrul Finanțelor, viceprim-ministrul Serghei Pușcuța, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, au semnat marți, 21 iulie, Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind Asistența Macrofinanciară în valoare de 100 milioane euro și Memorandumul de Înțelegere în acest sens, transmite Telegraph.md, cu referire la Ziarul de Gardă

Conform Acordului, obiectivul acestui împrumut este de a diminua constrângerile de finanțare externă ale țării, de a atenua balanța de plăți și necesitățile bugetului, precum și de a sprijini Republica Moldova în situația financiară actuală.

„Împrumutul urmează să fie acordat în două tranșe egale. Debursarea primei tranșe este condiționată de semnarea Memorandumului de Înțelegere, în timp ce a doua tranșă va depinde de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului. Pentru debursarea tranșei a doua sunt propuse spre realizare șase acțiuni”, precizează Ministerul Finanțelor într-un comunicat de presă.

Durata acordării împrumutului este de maxim 12 luni, iar maturitatea acestuia este de maxim 15 ani. Rambursarea împrumutului va avea loc într-o singură plată. Rata dobânzii aplicată pentru fiecare tranșă va depinde de costul la care se va împrumuta Comisia Europeană pe piața financiară internațională.

Citește și: Întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de noi programe de asistență tehnică și financiară

loading...

Comments are closed.