Activitatea de voluntariat va fi reglementată de o lege nouă

Activitatea de voluntariat va fi reglementată de o lege nouă, armonizată cu legislația UE. Proiectul de lege cu privire la activitatea de voluntariat a fost votat în lectura a doua de 66 de deputați.

Documentul are drept scop crearea condițiilor necesare pentru creșterea nivelului de implicare și participare civică a cetățenilor de toate vârstele, precum și instituirea unui cadru legislativ și de politici favorabil dezvoltării culturii voluntariatului.

Proiectul stabilește principiile de organizare a voluntariatului, precum echitatea, incluziunea, egalitatea de șanse, participarea benevolă, respectul demnității și drepturilor beneficiarilor. De asemenea, sunt definite formele de voluntariat și regimul juridic aplicabil acestora – formal, informal, corporativ și internațional.

Noile prevederi mai reglementează drepturile și obligațiile voluntarilor, precum și ale entităților gazdă. Astfel, orice tânăr care a împlinit 14 ani poate face voluntariat într-un program de voluntariat certificat. În cazul celor care nu au încă 16 ani, va fi necesar acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali.

Totodată, documentul stipulează că voluntarii implicați în activități ce presupun contactul cu copii, persoane cu dizabilități, vârstnici, persoane care au nevoie de ajutorul și îngrijirea unei alte persoane, victime ale infracțiunilor, persoane bolnave sau persoane lipsite total sau parțial de capacitate juridică vor trebui să prezinte cazierul judiciar, inclusiv cazier judiciar eliberat de autoritățile competente ale țării de reședință a voluntarului străin.

Noua lege mai reglementează recunoașterea competențelor și abilităților voluntarilor, care va fi realizată în baza unei metodologii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Abilitățile și competențele dobândite de voluntar pe parcursul realizării activității de voluntariat vor fi descrise într-un certificat. Potrivit documentului, certificatele de voluntariat vor fi eliberate doar pentru programele certificate de către Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret. Totodată, Agenția va asigura evidența acestor certificate prin intermediul sistemului informatic de agregare a oportunităților de voluntariat.

Certificatele de voluntariat vor putea fi emise în format electronic de către entitățile gazdă și vor conține informații despre codul unic de validare, entitatea gazdă emitentă, numărul certificării programului, domeniul în care a fost realizat serviciul de voluntariat, perioada desfășurării și numărul de ore, competențele și abilitățile dobândite de voluntar, precum și reflecțiile acestuia.

O altă prevedere vizează instituirea unei comisii intersectoriale, în subordinea Ministerului Educației și Cercetării, pentru coordonarea politicilor publice în domeniu.

Proiectul mai prevede instituționalizarea marcării Zilei Internaționale a Voluntariatului la data de 5 decembrie, în scopul recunoașterii contribuției voluntarilor. Cu această ocazie, autoritățile administrației publice centrale şi locale, precum și instituțiile publice din subordinea acestora vor organiza diverse evenimente.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Educației și Cercetării în colaborare cu Agenția Națională pentru Tineret.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share