Economic

Activitatea tuturor agenților economici din parcul „Valea Trandafirilor” va fi suspendată! Toate gheretele vor fi evacuate

Pinterest LinkedIn Tumblr

Activitatea tuturor agenţilor economici de pe teritoriul zonei de odihnă şi agrement din parcul „Valea Trandafirilor” va fi suspendată, potrivit unei dispoziții semnate astăzi de către primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu.

Conform documentului, vor fi demontate și evacuate toate gheretele, unităţile de comerţ ambulant (tonete, remorci şi frigidere) şi prestări servicii amplasate pe teritoriul zonei de odihnă şi agrement, scrie moldpres.

Agenţii economici vor evacua din cont propriu unităţile de comerţ, până pe data de 13 aprilie. În cazul în care vor refuza să se conformeze indicaţiilor Primăriei Chişinău, toate unităţile de comerţ vor fi evacuate în mod forţat, până pe data de 25 aprilie. De asemenea, vor fi demontate toate foişoarele din lemn amplasate în mod neautorizat de către un agent economic în parcul „Valea Trandafirilor”.

La fel, s-a interzis eliberarea schemelor de amplasare şi notificarea activităţii comerciale şi prestări servicii de orice gen până la elaborarea concepţiei privind amplasarea unităţilor de comerţ ambulant pentru zonele de odihnă şi agrement din sectorul Botanica.

Concomitent, subdiviziunile Primăriei Chişinău vor începe lucrările de amenajare a parcului. Vor fi restabilite suprafeţele de gazon şi vor fi plantaţi arbori şi arbuşti. În parc urmează a fi restabilit iluminatul public şi reparate căile de acces, iar dispozitivele din parcul de distracţie pentru copii din str. Trandafirilor vor fi reparate şi testate tehnic.

Primarul general interimar al capitalei, Silvia Radu, a solicitat la mijlocul lunii martie evacuarea a sute de gherete din municipiul Chişinău, care nu activează, au fost abandonate de agenţii economici sau nu dispun de actele necesare pentru a funcţiona. Decizia vizează inclusiv mai multe unități comerciale din parcurile capitalei. Conform Primăriei capitalei, în prezent, în Chişinău sunt peste 3000 de gherete, inclusiv cele din pieţe.

loading...

Comments are closed.