La ora 16:55, drona a reapărut pe radare în zona localității Colibași, r. Cahul, iar la 16:58 – a traversat s. Cîșlița Prut, r. Cahul, ulterior dispărând de pe radar în zona Giurgiulești.
La ora 16:59, spațiul aerian în zonele nord și centru a fost redeschis.
***
Monitorizarea traiectoriei a continuat până la ora 16:26, când drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir, raionul Hîncești.
***
Ministerul Apărării a informat că miercuri, 13 mai, la ora 16:00, o dronă a survolat frontiera de stat a Republicii Moldova din direcția Moghiliov Podolsk, Vinița, spre satul Sauca din raionul Ocnița. Datele au fost furnizate de Serviciul Operații Aeriene din cadrul Armatei Naționale.
La ora 16:05, drona a fost observată de localnici deasupra orașului Bălți, deplasându-se pe traiectoria de zbor în direcția raionului Ungheni.
Ulterior, la ora 16:19, aparatul de zbor fără pilot a fost detectat de sistemele de supraveghere a spațiului aerian ale Armatei Naționale în localitatea Lăpușna, raionul Hîncești. La ora 16:23, drona a fost înregistrată în apropierea localității Cărpineni, tot în raionul Hîncești, menținând direcția către zona de sud a țării.
Ministerul Apărării a precizat că spațiul aerian în zona de nord a fost temporar închis în contextul acestor evenimente.



