Adela Răileanu: ”Fără a investi în oameni, în educarea lor și pregătirea profesională, țara noastră ar fi sortită eșecului”

Fără a investi în oameni, în educarea lor și pregătirea lor profesională, țara noastră ar fi sortită eșecului. Pentru că PSRM crede în viitorul prosper al Republicii Moldova, noi vom depune toate eforturile ca în prezent să nu se “economisească” pe seama educației și, dimpotrivă, să crească suportul bugetar pentru acest domeniu. Declarația a fost făcută de către deputatul PSRM, Adela Răileanu, în cadrul unei conferințe de presă, la care au fost prezentați noii membri ai Comitetului Executiv al partidului.

“Vom opta în continuare pentru creșterea alocațiilor acordate la naștere, inclusiv pentru instituirea “capitalului matern”, bani necesari pentru primele luni de viață ale copiilor. Autoritățile centrale, de comun cu cele locale, trebuie să lanseze o strategie de creare sau renovare a grădinițelor din toată țara, care să aibă și grupe creșă. Este necesar de impus un moratoriu pentru cel puțin următorii 10 ani la optimizarea școlilor, astfel ca pentru cel puțin această perioadă să nu fie închisă nicio școală din țară. Costurile acestor optimizări, pe termen mediu și lung, sunt mult mai mari pentru țara noastră decât acele câteva milioane sau zeci de milioane care se economisesc pe an acum”, a declarat Adela Răileanu.

Deputatul PSRM a precizat că necesară dezvoltarea învățământului dual și investiții în școli profesionale, pentru a restabili cel puțin necesarul de cadre pentru piața internă a Republicii Moldova, iar în acest sens, trebuie atrase investițiile din sectorul privat, inclusiv investiții străine. Totodată, se impune o reformă a învățământului superior, pentru a corespunde noilor cerințe ale pieței muncii, a mai spus Răileanu.

“Așa cum educația fără cultură nu există, PSRM va promova politici de suport al acestui domeniu, începând de la reparația și deschiderea caselor de cultură sau căminelor culturale în fiecare localitate, până la susținerea proiectelor, menirea cărora este păstrarea și promovarea tradițiilor strămoșești. În acest scop, un rol aparte îl au scriitorii, poeții, artiștii, actorii, care trebuie să ducă elementele culturii în masă. Cultura nu trebuie să fie doar cu acces pentru elite, ci pentru întregul popor”, a precizat Răileanu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share