Deputații PSRM, autor responsabil fiind Adela Răileanu, au înregistrat un proiect de lege care prevede abrogarea alineatului (2¹) al articolului 18 din Legea nr. 80/2010 privind statutul personalului din cabinetul persoanelor cu funcții de demnitate publică.
Potrivit autorilor, modificarea urmărește anularea derogării introduse de PAS prin Legea nr. 156/2021, care permite personalului din cabinetele președintelui Parlamentului, președintelui Republicii, prim-ministrului, viceprim-miniștrilor și miniștrilor să desfășoare activitate remunerată în consiliile de administrație ale întreprinderilor de stat și ale societăților pe acțiuni în care statul deține cote-părți.
În nota de fundamentare, autorii susțin că această derogare „a permis din anul 2021 până în prezent încurajarea și facilitarea actelor de trafic de influență, conflict de interese, îmbogățirea ilicită” și a făcut posibilă încadrarea unor persoane apropiate conducerii țării în întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni cu salarii de sute de mii de lei.
Proiectul prevede revenirea la interdicția de cumul pentru personalul din cabinetele demnitarilor, astfel încât aceștia să nu mai poată deține funcții în consiliile de administrație ale entităților cu capital public sau privat.
Potrivit autorilor, măsura urmărește restabilirea standardelor de integritate și depolitizarea managementului activelor statului.
În ultimele săptămâni, acest mecanism a fost intens criticat după apariția unor informații privind remunerațiile ridicate acordate unor membri ai consiliilor de administrație și conducerii unor întreprinderi de stat.



