Alte știri

Administrația Drumurilor și Serviciul Hidrometeorologic au semnat un acord de colaborare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) și Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) au semnat astăzi un Acord de cooperare interinstituțională, ce prevede schimb de date şi informații parvenite de la stațiile meteo, experiență şi bune practici. Acordul stabilește îmbinarea utilizării rezultatelor observațiilor meteorologice și implementarea sistemului meteorologic rutier în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

“Colaborarea dintre cele două instituții va asigura crearea condițiilor favorabile pentru schimbul de experiență și metodologii privind prognozarea fenomenelor hidrometeorologice periculoase, precum și informarea operativă privind consecințele lor în scopul luării deciziilor prompte”, a opinat directorul general interimar al ASD, Veaceslav Potop.

Astfel, părțile se vor consulta reciproc în vederea problemelor privind aplicarea legislației din domeniile de competență, vor efectua studii cu constituirea unor echipe comune de experți, precum și analize pentru identificarea și accesarea fondurilor de dezvoltare.

De asemenea, Acordul de cooperare prevede utilizarea reciprocă a rezultatelor observațiilor meteorologice ale SHS și ASD și “va îmbunătăți monitorizarea meteorologică pe teritoriul Republicii Moldova”, conform directorului adjunct interimar al Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Mihail Grigoraș.

Stațiile meteo automatizate instalate în cadrul ASD și SHS asigură măsurarea presiunii atmosferice, a temperaturii și umidității aerului, direcţiei şi vitezei vântului, cantității de precipitații, temperaturii suprafeței solului și altele. Aceste caracteristici sunt esențiale pentru controlul condițiilor de circulație, în special pe  timp de iarnă, pentru identificarea operativă a sectoarelor de drum unde este necesară intervenția muncitorilor rutieri cu utilaje speciale pentru combaterea lunecușului.

loading...

Comments are closed.