Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a primit codul de locație

IATA (Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni) a emis vineri, 12 mai, documentul oficial de alocare a codului de locație de aeroport pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. Astfel, codul IATA al Aeroportului Brașov este GHV.

Codul IATA al aeroporturilor este folosit pentru introducerea destinației AIBG în sistemele de rezervare a zborurilor programate de către companiile aeriene, sisteme care facilitează vânzarea biletelor de avion prin platforme și agenții acreditate IATA.

„În solicitarea către IATA am menționat două coduri pentru a fi verificate și alocate în funcție de disponibilitate, prima opțiune fiind BSM. Potrivit răspunsului primit, Aeroportul Internațional Brașov a primit codul GHV. Este un moment istoric: am intrat în familia aeroporturilor cu cod IATA și avem identitate IATA prin alocarea codului unic GHV. După obținerea codului ICAO – LRBV, am obținut, iată, și codul IATA – GHV, documente care confirmă că îndeplinim standardele internaționale ale transportatorilor aerieni. Am finalizat un demers început cu câteva luni în urmă, o etapă importantă în parcursul pe care îl avem de îndeplinit până la operaționalizarea Aeroportului”, a declarat Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”.

„Mă bucur că am depășit încă o etapă foarte importantă în perspectiva deschiderii Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, programată pe 15 iunie. Mi-aș fi dorit să avem și inițiala Brașovului alături de cea a Ghimbavului – care se regăsește în codul GHV, dar finalmente este important că avem alocat oficial acest cod care pune Aeroportul nostru pe harta aeroporturilor IATA din întreaga lume. Din acest moment, cursele aeriene de la Brașov vor fi publicate în sistemele de căutare și rezervări, cu posibilitatea achiziționării biletelor de avion prin intermediul agențiilor sau online”, a menționat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Total
0
Shares
Total
0
Share