Agenția de Investiții a lansat primul program dedicat identificării și promovării celor mai performanți exportatori din Republica Moldova, intitulat „Top Exporters from Moldova”. Prin această inițiativă vor fi selectate 25 de companii autohtone care s-au remarcat în ultimii ani prin rezultate excepționale la export, competitivitate și o prezență solidă pe piețele internaționale.
Programul pune în prim-plan afacerile care contribuie nu doar la creșterea economică a țării, ci și la consolidarea imaginii Republicii Moldova peste hotare. „Sunt companii care, prin produsele și serviciile lor, demonstrează că Moldova poate concura cu succes la nivel global și poate deveni tot mai vizibilă pe harta economică internațională”, se menționează.
Selecția va include companii din aproximativ 15 sectoare economice, de la industrii tradiționale până la domenii emergente precum industriile creative, serviciile educaționale, cercetarea sau sănătatea. Procesul de selecție va fi riguros și va consta în trei etape de evaluare.
Cele 25 de companii selectate vor fi promovate printr-o campanie desfășurată atât la nivel local, cât și internațional. Prin această inițiativă, Moldova își afirmă potențialul economic și își spune povestea de succes prin companiile care o reprezintă în lume.



