Agenția de Mediu, despre arderea anvelopelor: Toxinele se pot împrăștia la zeci de kilometri, iar amenzile se ridică la mii de lei

Este important să evităm aprinderea rugurilor în noaptea de Înviere, în special în cazul arderii anvelopelor, pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediului înconjurător, ne anunță Agenția de Mediu.

În procesul arderii anvelopelor în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene, precizează experții instituției.

Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen și hidrocarburi aromatice policiclice, iar în funcție de caracteristica și direcția vântului, aceste substanțe pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 de km.

În acest context, Agenția de mediu reiterează că arderea anvelopelor este interzisă, iar conform prevederilor art. 149 al Codului Contravențional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanți ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 24 la 36 de unități convenționale (de la 1 200 la 1 800 lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 300 de unități convenționale (de la 10,5 mii la 15 mii de lei) aplicată persoanei juridice.

Începând cu 23 martie 2023, a intrat în vigoare Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate. Conform acestuia, cetățenii care dețin anvelope uzate sunt obligați să nu le arunce la întâmplare sau să le ardă, ci trebuie să le returneze operatorilor economici autorizați pentru colectarea acestor tipuri de deșeuri, care au obligația de a le prelua gratuit de la cetățeni.

Mai jos vedeți lista operatorilor economici autorizați pentru colectarea și tratarea deșeurilor de anvelope:

  • SRL ,”Ecoelastic Lux” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 079581858, (+373) 060255552 ;
  • ”Moldrec Group” SRL (autorizat pentru colectare) – (+373) 79708821;
  • ”Ispan Lux” SRL (autorizat pentru colectare și tratare) – 029424018;
  • ”Palin Construct” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 60892019;
  • SRL ”Eco Recycling” (autorizat pentru colectare și tratare) – (+373) 79772055.
Total
0
Shares
Total
0
Share