Autoritățile din Republica Moldova propun consolidarea capacităților Agenției de Mediu și reducerea timpului de eliberare a autorizațiilor de mediu pentru agenții economici și autoritățile locale, potrivit proiectului de reformă.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat va fi transformat într-o nouă instituție publică, ”Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, care va monitoriza la nivel național clima, calitatea aerului și a apei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului va include o subdiviziune de reacție imediată la alertele de mediu, activă 24/24, cu inspectori disponibili și după orele 17:00, pentru intervenții rapide în caz de poluare sau alte incidente cu impact major.
De asemenea, va fi creată o instituție separată pentru administrarea unitară a ariilor naturale protejate, gestionând 5,8% din teritoriul țării, pentru o administrare mai eficientă și transparentă a rezervațiilor și parcurilor naturale.
Proiectul urmărește clarificarea atribuțiilor, eliminarea suprapunerilor și blocajelor existente și alinierea sistemului național la standardele europene de colectare și raportare a datelor de mediu.
