Agenția Franceză pentru Dezvoltare va acorda Republicii Moldova suport financiar pentru fortificarea sectorului forestier

Agenția Franceză pentru Dezvoltare va acorda Republicii Moldova suport financiar pentru fortificarea sectorului forestier. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor în acest sens.

Proiectul Acordului de facilitate de credit, care urmează să fie încheiat cu Agenția Franceză de Dezvoltare, presupune acordarea unui împrumut în valoare de 40 de milioane de euro. Suplimentar, Republica Moldova va beneficia de un grant de 1,2 milioane de euro, oferit de aceeași instituție drept suport tehnic. Resursele financiare sunt destinate pentru implementarea reformelor în domeniul forestier și modernizarea acestuia, în conformitate cu toate reglementările și acquis-ul Uniunii Europene, precum și angajamentele Republicii Moldova din acordurile internaționale.

De menționat că Acordul de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare va implementa prevederile Memorandumului de Înțelegere dintre Guvernul de la Chișinău și Agenția Franceză pentru Dezvoltare, semnat la 17 octombrie 2023, în cadrul Platformei de Sprijin pentru Moldova.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share