Agricultorii nu renunță și spun că vor continua protestele și săptămâna viitoare

Agricultorii spun că vor protesta și luni, inclusiv ar putea organiza un marșuri cu tehnica agricolă, scrie Radiomoldova.md

Aceștia au claxonat mai bine de jumătate de oră în semn de protest. În prezent câțiva reprezentanți ai Asociației Forța Fermierilor se află la Guvern și așteaptă să discute cu o delegație de europarlamentari.

Decizia fermierilor a fost luată după ce astăzi ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a menționat că moratoriul pe achitarea datoriilor față de toți creditorii cu anularea penalităților de la bănci până la 31 octombrie 2024 nu poate fi aplicat sub nicio formă, deoarece nu există un cadru legal care ar permite o astfel de intervenție.

„Nu are nimeni dreptul să intervină între bancă și agentul economic care și-a luat credit, între o persoană juridică, inclusiv cineva care a vândut grâu la altcineva. Din acest considerent, noi, ne axăm pe lucruri care pot fi făcute, să identificăm cu cadru legal în baza căruia noi să putem interveni și să venim cu suport real și legal pentru agricultorii din Republica Moldova, producătorii de cereale”, a menționat Vladimir Bolea.

Amintim că cerințele fermierilor rămân aceleași, anunțate anterior. Ei solicită Guvernului să introducă moratoriu pe achitarea datoriilor față de toți creditorii cu anularea penalităților de la bănci până la 31 octombrie 2024.

De asemenea, ei cer ca anul viitor, 50% din Fondul Național de Dezvoltare a agriculturii și mediului rural să fie acordat în calitate de plată directă pentru suprafețele de floare soarelui și porumb cultivate în anul 2023.

Total
0
Shares
Total
0
Share