Ministrul Sănătății ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis. După mai multe declarații apărute în spațiul public privind faptul că doctorul nu ar fi vinovat, Ala Nemerenco susține că decizia finală va aparține Curții Supreme de Justiție și solicită ”tratarea acestui caz sensibil cu maximă atenție”, scrie Realitatea.md
Funcționara a cerut un proces corect. În opinia sa, nu era necesară încătușarea doctorului în sala de judecată, pentru ca ulterior să fie transferat în penitenciar.
”Ministerul Sănătății e implicat cu regret în multe procese judiciare, citesc aproape zilnic diferite hotărâri de instanță. Si vreau să cred în continuare ca avem și judecători corecți în domeniu. Și nu vreau să cred ca este necesară încătușarea unui medic în sala de judecată, pentru a fi dus în penitenciar. El nu este criminal și nu poate fi tratat așa. El, ca și oricare alt cetățean are dreptul la o justiție corectă, imparțială, plină de probe și antiprobe. De aceea trebuie să ne grăbim să ajungem mai repede în UE, acolo unde drepturile ne vor fi garantate în cea mai mare măsură.
Decizia instanței e executorie, dar finală va fi cea a Curții Supreme. Solicităm tratarea acestui caz sensibil cu maximă atenție și oferirea dreptului medicului de a prezenta toate probele și expertizele necesare, nerefuzându-i-se dreptul la o justiție corectă. În aceste timpuri grele trebuie să rămânem o societate unită. E timpul să ne europenizăm pe-adevărate, nu doar geografic”, a scris Nemerenco pe rețelele de socializare.
Amintim că un medic urolog din Bălți este condamnat la 2 ani de închisoare, fiind acuzat de malpraxis. Pacientul său, un angajat al Poliției, a decedat în 2019, fiind operat întâi la Spitalul Clinic Bălți, apoi transferat la Institutul de Medicină Urgentă, urmare a unei infecții septice, potrivit acuzatorilor.
Familia victimei și procurorii au cerut o pedeapsă mai severă, subliniind gravitatea greșelilor medicale. Pe de altă parte, apărarea a susținut că medicul a urmat protocoalele și că starea pacientului era deja gravă, urmare a traumatismului suportat.
Familia medicului îl consideră nevinovat. Soția sa a transmis mai multe mesaje presei locale și a publicat secvențe video pe rețelele de socializare, declarând că doctorul era „incomod” și că nu i s-a acordat justiție corectă. La Bălți s-a anunțat și un protest, pentru a sprijini specialistul.