Partidul ALDE Moldova a transmis un mesaj oficial de susținere pentru Elena Lasconi, candidata care a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale din România.
Liderul ALDE Moldova, Arina Spătaru, a felicitat-o pe Elena Lasconi pentru rezultatele obținute în primul tur, subliniind că acestea reflectă aprecierea și încrederea cetățenilor români în viziunea și profesionalismul candidatei.
„Acest rezultat demonstrează încrederea românilor în profesionalismul și dedicarea Dumneavoastră, precum și în munca depusă pentru un viitor mai bun al României, în spiritul valorilor europene și al relațiilor de prietenie cu țările vecine”, a declarat Arina Spătaru.
ALDE Moldova și-a exprimat sprijinul pentru Elena Lasconi în turul doi, evidențiind necesitatea unui lider care să promoveze unitatea, pacea și prosperitatea.