Parlamentul European a aprobat miercuri, în sesiunae plenară la Strasbourg, decizia Consiliului European de a creşte de la 705 la 720 numărul locurilor în legislativul european pentru următorul mandat, informează un comunicat de presă.
Propunerea Consiliului European s-a bazat pe un raport al PE din iunie 2023, care a iniţiat procesul şi a fost motivat de schimbările demografice ce au avut loc în Uniunea Europeană după alegerile din 2019.
Parlamentul a aprobat textul legislativ cu 515 voturi pentru, 74 împotrivă și 44 abțineri. Următoarele alegeri, din 6-9 iunie 2024, vor ține seama de noul număr de locuri din Parlament.
Cele 15 locuri suplimentare vor fi repartizate între 12 ţări, după cum urmează:
Belgia +1 [22] Danemarca +1 [15] Irlanda +1 [14] Spania +2 [61] Franța +2 [81] Letonia +1 [9] Olanda +2 [31] Austria +1 [20] Polonia +1 [53] Finlanda +1 [15] Slovenia +1 [9] Slovacia +1 [15]
Componența Parlamentului este examinată înainte de fiecare tură de alegeri, în conformitate cu principiile stabilite de tratate. Acestea includ: un număr maxim de 750 de deputați plus Președintele; cel puțin 6 și cel mult 96 de locuri pentru fiecare țară a Uniunii; și principiul „proporționalității descrescătoare”. De asemenea, cifrele trebuie să se bazeze pe cele mai recente date referitoare la populație.