Alegerile s-au încheiat și este timpul să adunăm pietrele, a afirmat deputatul Vladimir Voronin

Fostul președinte al Republicii Moldova, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a ținut un discurs în plenul Parlamentului din legislatura a XI. Voronin a chemat forțele politice parlamentare să coboare de pe baricade și să-și consolideze puterile pentru binele poporului, scrie ntv.md

“Suntem slujitorii celor care ne-au ales, al poporului multinațional. Alegătorii sunt diferiți, iar poporul este unul. Speranțele și visele sunt aceleași: să fie asigurați cu toate cele necesare, să fie stăpâni în casele lor. După 12 ani de experimente, societatea și-a epuizat resursa morală și materială pentru supraviețuirea sa. Moldova este în pragul unei catastrofe. Aceste crize au luat amploare în timp real: chiar în această secundă încă un grup de cetățeni traversează frontiera de stat, plecând în lumea mare și poate pentru totdeauna. În această secundă cineva și-a încheiat viața, dar nu s-a născut nimeni, ca să completeze golul. Chiar acum, în această secundă, am rămas fără un sat. Suntem obligați să schimbăm dezastruoasă situație, ca să nu îi dezamăgim din nou pe cetățeni”, a declarat Vladimir Voronin.

Liderul PCRM a mai adăugat că fracțiunea pe care o reprezintă este gata să conlucreze cu majoritatea parlamentară, totodată, guvernarea va fi taxată atunci, când va lua decizii antipopulare.

“Cu în această campanie am contribuit la divizarea societății. Alegerile s-au încheiat și este timpul să adunăm pietrele. Acum suntem obligați să unim oamenii. Doar prin consolidarea societății este posibil să fie rezolvate problemele țării. Suntem gata să participăm la dezbatere proiectelor pentru dezvoltarea țării. Economia dezvoltată pe banii străinilor și a granturilor nu are cale de izbândă. Suntem gata să luptăm împreună împotriva catastrofei demografice și ecologice. Suntem gata să ne încadrăm în elaborarea unei noi Constituției a Republicii Moldova. Ce nu suntem dispuși să facem: vom împiedica dur actele normative care vor înrăutăți situația cetățenilor țării. În centrul politicii noastre se v afla omul cu toate problemele și grijile lui. Noi suntem diferiți, dar aș vrea să cred că ne unește dragostea de țară și poporul nostru. Într-un ceas bun”, a conchis Voronin.

Total
0
Shares
Total
0
Share