Alerte cu bombă la Judecătoria Chișinău, sediile Buiucani și Centru

Astăzi, 24 mai, ora 08:14 min, Poliția a fost sesizată prin intermediul serviciului unic 112, apelul fiind făcut de un bărbat care a comunicat că în incinta Judecătorii Chișinău sediul Buiucani și Centru, amplasată pe bd. Ștefan cel Mare, se află un obiect explozibil, informează Telegraph.md, cu referire la Direcția de Poliție a mun. Chișinău.

La fața locului imediat au reacționat și s-au deplasat toate serviciile specializate: Batalionul de patrulare și reacționare operativă al DP mun. Chișinău, grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Buiucani, angajații IGSU fiind solicitată intervenția specialiștilor de la Bomteh.

Forțele de ordine imediat au încercuit zona și evacuat toți angajații și cetățenii care la moment se aflau în incinta ambelor clădiri.

La moment toate serviciile specializate activează la fața locului.

Angajații poliției întreprind toate măsurile în identificarea persoanei care a efectuat apelul, toate circumstanțele urmează a fi stabilite.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share