Alexandr Petkov: Primăria Bălți a câștigat două proiecte europene de infrastructură în valoare de peste 770 000 de euro

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov

Primăria municipiului Bălți a obținut finanțare pentru două proiecte de infrastructură prin Programul Uniunii Europene Interreg România – Moldova. Acestea vizează reabilitarea Parcului Central „Mihai Volontir” și a Scuarului Maria, fostul Parc „Andrieș”.

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a anunțat că aceste proiecte vor contribui semnificativ la modernizarea orașului. „Sunt sigur că, datorită acestor proiecte de modernizare europeană a Bălțiului în valoare totală de peste 770 de mii de Euro, orașul nostru se va transforma vizibil în cel mai scurt timp. Mulțumesc tuturor colaboratorilor Primăriei implicați în elaborarea acestor Cereri de finanțare pentru munca lor exemplară și de calitate. Proiectele au fost selectate pentru finanțare în cadrul Programului Uniunii Europene Interreg România – Moldova. Noi construim orașul!”, a spus el.

Primul proiect, „Explorare senzorială pentru o experiență durabilă bazată pe natură în municipiile Botoșani și Bălți”, prevede reabilitarea Scuarului Maria, amenajarea zonelor pietonale, a spațiilor de recreere și a terenurilor de joacă, precum și elaborarea unei strategii transfrontaliere pentru dezvoltare ecologică.

Al doilea proiect, „Soluții transfrontaliere de tranziție verde pentru mobilizarea cunoștințelor și a investițiilor durabile în municipiile Botoșani și Bălți”, are ca obiectiv reabilitarea Parcului Central „Mihai Volontir” și elaborarea unei strategii privind biodiversitatea.

Proiectele vor fi implementate pe o perioadă de 24 de luni de la semnarea contractelor, iar autoritățile locale susțin că acestea vor contribui la dezvoltarea durabilă a orașului. „Noi construim orașul”, a subliniat Alexandr Petkov.

Total
0
Shares
Total
0
Share