Alexandr Slusari, după ieșirea lui Alaiba: „Acest Guvern parcă a intrat în competiție cu Moscova cine ar aduce mai mult prejudiciul vectorului european”

Fostul deputat Alexandr Slusari a lansat critici la adresa guvernării PAS, acuzând lipsa de soluții concrete și abordările populiste în gestionarea crizei energetice.

Într-o declarație publică, Slusari a ironizat briefingul susținut de ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, pe tema programului de compensații la energia electrică pentru agenții economici.

„Acest Guvern parcă a intrat în competiție cu Moscova cine ar aduce mai mult prejudiciul vectorului european. Cineva poate să-mi explice care a fost scopul briefingului de azi al anti-ministrului economiei Dumitru Alaiba?”, a întrebat Slusari, făcând referire la lipsa de conținut real al anunțului.

Fostul deputat a criticat faptul că briefingul anunțat sub genericul „Programul privind compensațiile la energia electrică pentru agenți economici” s-a transformat într-un „discurs electoral”, în care ministrul Alaiba „s-a lăudat” cu măsuri pe care Slusari le-a calificat drept irelevante. Prima măsură, subvenționarea investițiilor în industrie, ar urma să fie aplicată abia din 2025, iar cea de-a doua, programul de creditare 373, este, în opinia lui Slusari, „util, dar cu resurse foarte limitate”.

Referindu-se la programul de compensații propriu-zis, Slusari a criticat lipsa detaliilor și abordarea superficială. „Ах да, 30 de secunde a vorbit Adam Smith moldovenesc despre perspectiva acestui Program. Că el va fi скоро. Că acolo vom încerca să compensăm timp de 3-6 luni unor agenți economici creșterea tarifului la energia electrică până la 50%. Mai scurt, așteptați regulamentul, la care noi lucrăm.”

În încheiere, Alexandr Slusari a acuzat Guvernul PAS de lipsă de responsabilitate și de întârzierea măsurilor de sprijin. „De ce acest Program de sprijin nu a fost elaborat din timp? Măcar din toamna 2024. Azi, нафига tu ai ieșit fără proiectul de regulament și doar ai iritat lumea? Când devii mai responsabil și să înțelegi cât de mult costă acum orice cuvânt nereușit sau promisiune falsă a guvernării?”

Astăzi, guvernanții au anunțat un program de compensații destinat agenților economici afectați de creșterea tarifelor la energia electrică. Potrivit vicepremierului și ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, măsura vizează sprijinirea producătorilor autohtoni și menținerea competitivității în sectoarele economice cheie.

Total
1
Shares
Total
0
Share