Alexandr Slusari: Oleg Serebrian оказывается tot este un om bun și merită funcția de viceprim-ministru

Alenxadr Slusari, ex-vicepreședintele Parlamentului, lider PPDA:

Oleg Serebrian оказывается tot este un om bun și merită funcția de viceprim-ministru.

Cine este domnul Serebrian, dacă cineva a uitat? În 2008 el a făcut un deal cu Dumitru Diacov și a sacrificat partidul Social-Liberal. Pentru asta a primit funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Democrat.

În 2009-2010 garda veche a PD prin câteva tranzacții a cedat partidul către Plahotniuc prin intermediul lui Marian Lupu, care, apropo, până în prezent conduce Curtea de conturi cu salariul de zeci de mii de lei. Domnul Serebrian în urma tranzacției a primit girul pentru cariera diplomatică și din iunie 2010 a devenit ambasador în Franța, iar mai apoi în Germania.

În perioada lui Plahotniuc domnul ambasador a fost absolut loial regimului și ședea тихо-тихо. Fără nici cuvânt de critică față de regimul cleptocrat. Din contra, rar, dar Plahotniuc îl trăgea de sfoare. Astfel, pe 2 octombrie 2015 ambasadorul Serebrian вдруг a manifestat o mare grijă față de protestul nostru, preconizat pentru 4 octombrie. Dânsul a zis că acest eveniment miroase a intenție de lovitură de stat. Doamna Sandu și domnul Grosu, apropo au fost la acel protest la început și au văzut că oamenii erau extrem de revoltați, dar și foarte deștepți. Nu a fost nicio încercare de a intra în clădirile guvernamentale. Poporul a mers la GBC, știind că anume acolo este cuibul unei lovituri reale de stat, stat care era tot mai capturat de Plahotniuc. Doamna Gavrilița era atunci la Londra.

Poate nu a auzit amenințarea lui Serebrian, comandată de Plahotniuc.

A doua oară păpușarul a avut nevoie de ambasadorul-marionetă atunci când împreună cu Dodon a realizat operațiunea mârșavă cu profesorii turci. Vă amintiți acel breaking-news fake, când domnul Serebrean a confirmat pentru un post de televiziune din haremul oligarhului că cele două misiuni diplomatice au fost temporar evacuate din motive de securitate, după ce comunitatea turcă din Germania a organizat proteste în fața sediilor și că, chipurile, au fost ceva amenințări pe rețelele de socializare. Adică diplomatul pretins intelectual și-a jucat rolul în acest spectacol ieftin și rușinos de justificare a afacerilor murdare între Plahotniuc și Erdogan.

Prin desemnarea de azi înțeleg că guvernarea continuă linia magistrală privind reabilitarea și promovarea oamenilor din regimul oligarchic. Dorel Musteață, Viorel Morari, Nina Cernat, Victor Micu, Eugen Rurac, Marian Lupu, Viorel Chetraru, Veaceaslav Untilă, Eugen Carpov, Oleg Serebrian. Pleiada «oamenilor buni» din toate guvernările de la 2010 până în 2019! Cine este următorul cameleon, care brusc s-a vopsit în galben și a găsit căile de acces către noua guvernare, care a promis vara o curățare profundă a vârfului sistemului moștenit de la Plahotniuc -Dodon? Facem prognoze, stimați cetățeni!

Din păcate, sunt absolut convins că domnul Serebrian va prelungi politica pasivă a Chișinăului a pașilor mici de cedări mari în raport cu regiunea separatistă, de la care are de câștigat doar regimul de la Tiraspol și Federația Rusă.

Total
0
Shares
Total
0
Share