Alexandr Slusari sesizează transnistrizarea Republicii Moldova: ”Nu vedeți riscul apariției SCHEMEI NOI în domeniul energetic?”

Alexandr Slusari, lider PPDA, directorul executiv al AO Forța Fermierilor:

Eu cred și insist că guvernarea este obligată să vină cu explicații detaliate despre decizia din 28 iunie a Comisiei Situații Excepționale pe subiectele, legate de Transnistria. Nu mă refer doar la prelungirea încă pe două luni a autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița, care continuă să intoxice locuitorilor raionului Rezina și Râbnița și să monopolizeze mai multe domenii din Moldova prin metodele concurenței neloiale.

Din păcate, foarte puțină lume a atras atenție la o groază de puncte din dispoziția CSE , care dă unda verde agenților economici din Transnistria să deschidă conturi valutare în băncile moldovenești și să efectueze tranzacțiile de import pentru consumul locuitorilor din așa zisă republica transnistreană.

Înțeleg că nu poate veni cu explicații omul lui Filat, Dorin Recean, care real a negociat toate aceste concesiuni cu Tiraspolul și este exaltat de rolul lui de eminență cenușie. Nu vorbesc nici de Serebrean, care este păpușa cu statut de viceprim-ministru. Dar de la doamna prim-ministru , oficial responsabilă pentru tot ce se întâmplă în țară, aștept răspunsuri la următoarele întrebări:

1. Nu credeți că este o concesiune absolut disproporțională prelungirea contractului pe 2 luni de livrare a energiei electrice de către termocentrală Cuciurgan, care nu ARE ALȚI CUMPĂRATORI, în schimbul eliberării autorizației de mediu pentru pilonul economiei regiunii separatiste și PERMISIUNEA mai multor întreprinderi din aceasta zona gri să folosească băncile moldovenești pentru tranzacțiile externe? Mai ales că agenți economici din regiunea transnistreană nu achită TVA și accize în bugetul public național și beneficiază de procedura simplificată de control vamal, care la fel, a fost prelungită prin aceeași Dispoziție CSE încă cu 7 luni.

2. Care sunt riscuri pentru sistemul național bancar în contextul posibilității deschiderii conturilor bancare valutare și efectuării tranzacțiilor externe de către companiile transnistrene, controlate real de către Igor Secin, care este președintele concernului Интер РАО, care a privatizat ilegal Termocentrală Cuciurgan sau de către Alișer Usmanov, oligarh rus? Ambele persoane au fost supuse unor sancțiuni occidentale.Nu vor nimeri băncile noastre sub sancțiunile secundare ?

3. Cine va răspunde pentru eventualele escrocherii și tranzacții fictive, comise de către companiile transnistrene prin intermediul băncilor moldovenești? Cum vor fi selectate și verificate aceste companii? Cu tot că ați scris în procedura unele momente de precauție, este imposibil să fie verificate mii de contracte externe și executarea reală a acestora. Poate să apară și problema cu originea banilor, chiar dacă se presupune că vor fi folosite doar mijloacele bănești, achitate pentru energia electrică.

4. IMPORTANT! Compania, desemnată de termocentrală Cuciurgan în calitate de intermediar principal, care ar distribui banii noștri pentru energia electrică către firmele transnistrene, ar avea procentul său de remunerare? Nu vă temeți că aceasta compania va fi una din offshor și aceasta remunerarea urmează să fie transferată la toți autorii acestei înțelegerii dubioase, inclusiv și la cei din Chișinău? Nu vedeți riscul apariției SCHEMEI NOI în domeniul energetic? Am avut precedentul criminal cu Energocapital, creat de Șevciuc, Plahotniuc și Andronache.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share