Alexandr Slusari: “Susțin Blocul Împreună, dar nu revin în politică. Sunt pregătit pentru funcția de ministru al Agriculturii”

Fostul deputat din partea Blocului ACUM și fost vicepreședinte al Platformei DA, Alexandr Slusari, a oferit clarificări după apariția în presă a unor speculații privind implicarea sa în activitatea Blocului electoral „Împreună”.

„Nu prea am înțeles ajiotajul presei în jurul participării mele la evenimentul blocului Împreună. Dar dacă sunt întrebări, înseamnă că e nevoie de venit cu clarificări. Tot timpul am fost și rămân transparent în comunicare cu societate”, a scris Slusari pe rețelele sociale.

El a amintit că s-a retras din viața politică activă în 2021, după eșecul Platformei DA. „M-am retras din activitățile politico-partiinice în 2021, asumând după modelul occidental înfrângerea electorală a Platformei DA, în care am fost vice-președinte și am mers pe locul doi pe listă. Dar am rămas în spațiul public ca cetățean cu poziția civică activă.”

În ceea ce privește Blocul „Împreună”, Slusari spune că îl susține public și necondiționat din 2024: „Din 2024 am susținut NECONDIȚIONAT și, la fel public, Blocul ÎMPREUNĂ, chiar dacă am considerat și consider până în prezent că toate componentele blocului ar trebui să se fuzioneze într-un singur partid.”

El a participat recent la elaborarea programului electoral, unde a contribuit în special la capitolul dedicat agriculturii: „Ieri am avut onoare să prezint capitolul din program privind agricultura, industria alimentară și dezvoltare rurală. Cunosc domeniul bine și am meditat asupra fiecărui punct mai multe zile. Planul meu este realist și non-populist.”

Slusari susține că viziunea sa propune „totalmente alt model de agricultură și industrie alimentară, bazat după exemplu european pe fermierii micro, mici și mijlocii”, în vederea asigurării securității alimentare și salvării satelor.

Totodată, fostul deputat a precizat clar că nu vizează o revenire în conducerea vreunui partid: „Eu nu revin la nici o funcție de conducere la nici un partid din cadrul blocului. Pe mine nu mă interesează lista electorală. Am declarat ieri public că mă simt foarte confort în zona privată.”

Cu toate acestea, Slusari spune că este gata să revină în serviciul public într-un singur caz: „Sunt gata și sunt pregătit pentru funcția de ministru al agriculturii într-un guvern proeuropean, care poate să ducă Moldova în UE cu capul sus și cu respectarea maximală a intereselor producătorilor autohtoni.” În opinia sa, „acest cabinet de miniștrii nu poate fi eficient fără reprezentanții blocului sau partidului Împreună”.

Total
0
Shares
Total
0
Share