În cadrul unui interviu acordat înainte de degrevarea din funcţie, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan s-a referit la rezultatele cu care MAI a încheiat anul 2018, evenimentele ce au marcat anul, realizările Poliţiei Naţionale în ultimii trei ani, cum vede evoluţia Poliţiei în continuare, dar şi la alte aspecte importante.
„Au fost de toate în acest an, an care, din punctul meu de vedere, a fost unul al stabilității și al proiectelor importante pentru MAI. Am reușit, împreună cu echipa, să inițiem procese de îmbunătățire a condițiilor de muncă, dar și a serviciilor pe care le oferim cetățenilor. Rezultate avem în toate domeniile gestionate de Minister, în fiecare instituție din subordine au fost realizate obiective care au contribuit la succesul nostru comun, dar, în special, la sporirea gradului de securitate și siguranță în țară”, a declarat Alexandru Jizdan.
Deoarece în aceste zile s-au împlinit 3 ani de când Jizdan este în funcţie, el spune că au fost trei ani plini de conținut, o perioadă în care a avut posibilitatea să muncească alături de o echipă deosebită și profesionistă.
„Împreună am consolidat familia MAI, noțiune care și-a găsit locul în acest sistem în 2016 și este valabilă și astăzi. Probabil trebuie să vă mărturisesc că am depus tot efortul să rezolv problemele sistemului pe care eu le-am simțit pe propria piele în toată activitatea pe care am avut-o în MAI până la numirea mea în calitate de ministru. Din acest punct de vedere, poate nu mi-a fost dificil să ascult oamenii, să înțeleg ce dificultăți întâmpină și ce așteaptă de la noi și, desigur, să mă implic pentru a-i ajuta. Pot să spun că pentru mine au fost trei ani care se rezumă la mii de evenimente, multe drumuri, reușite și lecții învățate, pentru cei dragi mie, trei ani de așteptări. A fost interesant”, a povestit Jizdan.
El a mai afirmat că se mândrește cu oamenii alături de care a muncit în Guvern și Minister pentru că de la ei pornesc și realizările. „Societatea să ne dea o notă, așa ar fi corect”, a punctat șeful de la MAI. În prezent, după ce a degrevat din funcție, Alexandru Jizdan s-a înregistrat candidat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare pe circumscripția 34 Anenii Noi.
Interviu integral poate fi citit pe TRIBUNA.