Alexandru Munteanu s-a întâlnit la Davos cu miniștri ai României și a discutat proiecte comune pe drumul spre UE

Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, s-a întâlnit la Davos cu Oana Țoiu, ministru al Afacerilor Externe al României, și cu Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în marja World Economic Forum.

Potrivit declarațiilor făcute de premier, discuțiile s-au axat pe consolidarea relației dintre Republica Moldova și România și pe dezvoltarea proiectelor comune care sprijină parcursul european al Chișinăului. „Relația dintre Republica Moldova și România nu doar că rezistă în timp și e bazată pe o prietenie strânsă și valori comune, dar se întărește tot mai mult prin fiecare proiect realizat împreună”, a declarat Alexandru Munteanu.

El a precizat că au fost abordate domenii precum energia, infrastructura rutieră, educația, sănătatea și cultura, fiind discutate planuri și proiecte comune care contribuie la apropierea de Uniunea Europeană și la îmbunătățirea vieții cetățenilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share