Vestea că ofițerii SIS și CNA vor avea acces la supravegherea video pe șosele, sugerează un lucru destul de simplu: autoritățile noastre sunt în stare de orice, pentru a-și consolida puterea. Cel puțin de această părere este președintele partidului ”ȘANSĂ”, Alexei Lungu.
”E limpede, că nu este vorba, în primul rând, de monitorizarea traficului, ci de creșterea capacității de control a oricărui cetățean, de verificare a oricărei persoane, care îndrăznește să facă disidentă vis-a-vis de actuala situație din țară.
Ne confruntăm în acest caz cu o încălcare flagrantă a dreptului fundamental la viața privată a cetățenilor. Acest drept este garantat atât de Constituția Moldovei, cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Accesarea inregistrărilor camerelor de supraveghere a traficului în afara unei anchete penale și fără autorizația unui judecător este un abuz grav de putere .
Este evident un abuz, când SIS și CNA obțin astfel de date în afara unui dosar penal, este o încălcare a drepturilor omului, posibilă doar într-un stat polițienesc. Dictatura Sandu-PAS se ocupă acum de persecutarea celor mai activi politicieni din opoziție și transmite un mesaj clar întregii societăți: nimeni nu are imunitate la percheziții nocturne, interogatorii și dosare penale pentru cea mai mică manifestare de nemulțumire.
Se pare că ne apropiem de momentul de cumpănă, când orice indignare, orice protest împotriva nedreptății și incompetenței regimului poate fi pedepsit și conduce la consecințe grave.
Aceste “măsuri de precauție” a puterii sunt un semnal limpede de alarmă pentru toți noi. De mâine, deja, cetățenii de rând au șansa să se afle în vizorul autorităților. Este important să nu închidem ochii la aceste încălcări, să luăm cât nu e târziu atitudine și măsuri pentru protecția drepturilor și libertăților noastre”, scrie Alexei Lungu, într-o postare pe Facebook.