Alin Gvidiani a discutat cu reprezentantul Elveției despre proiectele de sprijin pe ambele maluri ale Nistrului

Miercuri, 14 ianuarie, șeful Biroului politici de reintegrare, Alin Gvidiani, a avut o întrevedere de lucru cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Guido Beltrani.

Discuțiile au vizat programele și proiectele de asistență finanțate de Elveția, implementate și planificate pentru ambele maluri ale Nistrului, inclusiv dezvoltarea unui mediu de afaceri inovativ și competitiv, modernizarea sectorului de sănătate, acordarea de ajutor umanitar persoanelor aflate în dificultate, reintegrarea socială a diferitor grupuri de cetățeni și eficiența energetică.

Alin Gvidiani a salutat implicarea activă a donatorilor elvețieni în promovarea proiectelor care conectează actorii sociali și antreprenorii de pe ambele maluri ale Nistrului și a mulțumit pentru eforturile depuse.

”Activitățile și proiectele de acest gen trebuie să contribuie la sprijinirea procesului de reglementare transnistreană și la eliminarea obstacolelor care complică fără sens viața cetățenilor”, a subliniat șeful Biroului politici de reintegrare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share