Alina Russu: Organizarea transportului către secțiile de votare nu constituie o încălcare a legislației

Peste 4 000 de observatori vor monitoriza ca alegerile din Moldova să se desfășoare corect, cec alina rusu, comisia electorala centrala, pdm plahotniuc, alegeri libere si corecte 24 februarie, 

Organizarea transportului către secțiile de votare nu constituie o încălcare în sine a legislației electorale. Constituie o încălcare și este, mai ales, o abatere cu caracter penal corupere a alegătorilor. Declarația aparține președintei Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, transmite IPN.

Dacă cetățeanul a fost adus organizat către secția de votare pentru a vota și este impus sau voința lui liberă nu este manifestată, atunci asta este o abatere cu caracter penal și noi am avut sesizări în ziua votării pe această dimensiune, care au fost transmise conform competenței ca să fie investigate”, a declarat Alina Russu în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune Moldova 1.

Potrivit ei, există circa 50 de sesizări depuse la Inspectoratul General al Poliției pentru a fi examinată situația dacă a existat sau nu corupere a alegătorilor.

Pavel Postică, directorul de programe al Promo-LEX, consideră că transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare trebuie privită mai complex. „Nu aș risca să spun că acesta este un lucru permis de lege, or transportul de pasageri este un serviciu și, conform legislației în vigoare, acordarea oricărui serviciu alegătorilor pentru a-i determina să voteze într-un fel sau altul este interzis”, spune Pavel Postică.

Pavel Postică a făcut trimitere la o adresă a Curții Constituționale din anul 2016 prin care a menționat foarte clar în hotărârea sa că organizarea transportului trebuie să fie clarificată de către Parlament. „Cu regret, Parlamentul a eșuat în a răspunde foarte clar – este asta o încălcare certă sau asta este permis. Și dacă este permis, noi în rapoartele concurenților electorali trebuia să vedem aceste cheltuieli”, afirmă directorul de programe Promo-LEX.

Editorialistul Nicolae Negru a menționat că, într-adevăr, nu este clară situația legată de transportarea organizată a alegătorilor către secțiile de votare. „Faptul că au fost aduși, într-adevăr, cine a plătit această aducere? Dar dacă a plătit un stat străin, doar se interzice finanțarea din surse externe? Și s-ar putea să existe o ușiță prin care finanțarea externă ajunge în Republica Moldova”, spune Nicolae Negru.

Potrivit lui, este important că vin mai mulți cetățeni transnistreni să voteze, dar este important ca să se respecte și legislația Republicii Moldova, este important ca această participare organizată să nu fie o diversiune. „Comisia Electorală Centrală este obligată să analizeze încălcările din alegerile precedente și să vină cu propuneri concrete pentru înlăturarea lor. Iată că CEC nu a făcut acest lucru, nu am văzut să vină cu propuneri în ajunul alegerilor parlamentare”, a notat editorialistul.

Pe parcursul zilei de 24 februarie, când au avut loc alegerile parlamentare pentru noul legislativ, în spațiul public au apărut mai multe imagini foto și video de la secțiile de votare destinate cetățenilor din regiunea transnistreană prin care se vedea că zeci de cetățeni au fost aduși organizat, cu microbuze și autocare, la urnele de vot. În legătură cu acest fapt, blocul electoral ACUM a solicitat Curții Constituționale să nu recunoască alegerile în cele două circumscripții formate în regiunea transnistreană, însă solicitarea a fost respinsă.

Total
0
Shares
Total
0
Share