Mai mulți membri PAS vor fi reținuți în ajun de alegeri, susține Renato Usatîi. Președintele Partidului Nostru a declarat în cadrul emisiunii „Puterea e în Adevăr” că acest lucru se va face pentru a o ajuta pe Maia Sandu să mai câștige un mandat prezidențial.
„O să vedeți niște rețineri a unor membri vizibili ai PAS – programul „lupta cu corupția”. Doamna președintă a acceptat ca 2-3 să fie împachetați. Dumneaei trebuie să iasă cam de Ziua Independenței, la început de septembrie, când se colectează semnăturile. Este o jertfire, cum se tăiau berbecii ca să ploaie, așa ei „vor tăia” 2-3 berbeci din PAS”, a declarat Renato Usatîi.
În campania prezidențială din anul 2020, lupta cu corupția a fost una din principalele promisiuni făcute de Maia Sandu și PAS.
Potrivit ultimului sondaj IMAS, 43 la sută dintre cetățeni consideră că de la venirea PAS și a Maiei Sandu la guvernare nivelul corupției a crescut.