Alte 304 cazuri noi de COVID-19, raportate pentru 28 martie 2022

304 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care trei în regiunea transnistreană, după efectuarea a 4 191 de teste.

Din numărul total de cazuri cinci sunt asociate cu contact în afara țării, câte două din Ucraina (doi refugiați), România și unul din Elveția.

Printre persoanele infectate sunt opt lucrători medicali: cinci doctori și trei asistenți medicali.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 397 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 56 de pacienți, dintre care șapte – supuși ventilării mecanice. Totodată, alte 320 de persoane au fost vindecate.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1 677 de persoane, iar 3 380 se află sub supraveghere.

Totodată, au fost raportate alte două decese provocate de COVID-19, dintre care unul în regiunea transnistreană:

Deces 11.422 din 28.03.2022: Bărbat de 64 de ani din r. Căușeni, internat în IMSP SR Căușeni. Comorbidități: cardiopatie, angor pectoral de efort, hipertensiune arterială, diabet zaharat, consecințele AVC, encefalopatie.

Deces 11.423 din 24.03.2022: Bărbat de 63 de ani din regiunea transnistreană. Comorbidități: cardiomiopatie, hipertensiune arterială, encefalopatie.

Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 512 942. În total, 498 397 de persoane au fost tratate, iar 11 423 au decedat din cauza COVID-19.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share