Alte 409 persoane care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu vor primi indemnizația în valoare de 16 000 lei

Ministerul Finanțelor va aloca din Fondul de intervenție al Guvernului mijloace financiare în sumă de 6,544 milioane lei pentru acordarea de indemnizații unice angajaţilor instituțiilor bugetare și instituțiilor medico-sanitare publice, care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu s-au infectat cu COVID-19, relatează Telegraph.md

O hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Astfel, indemnizația unică în valoare de 16 mii lei va fi acordată pentru alte 409 persoane care s-au infectat cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Este vorba de 72 persoane angajate în sistemul Ministerului Afacerilor Interne și 337 persoane din instituții bugetare și instituții medico-sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și autorităților publice locale.

Până în prezent, 404 angajați au beneficiat de indemnizația unică în valoare de 16 000 lei.

Citește și: Cadrelor didactice din școlile moldovenești din stânga Nistrului li s-a asigurat transport organizat pentru a-și putea ridica salariile

Total
0
Shares
Total
0
Share