Parlamentul de la Budapesta a prelungit, luni, starea de urgenţă din cauza Covid cu 90 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul condus de Viktor Orban va putea să emită ordonanţe în situaţii excepţionale până pe 23 mai, informează News.ro
Propunerea ministrului de Justiţie Judit Varga a fost aprobată de Parlament cu 133 de voturi „pentru”, 55 „împotrivă” şi o „abţinere”, notează News.
Parlamentul poate revoca mai devreme delegarea către Guvern a emiterii de acte normative.
Legea votată de Parlament permite Guvernului să amâne orice fel de alegeri parţiale şi referendum.
De asemenea, legea prevede că Guvernul este obligat să informeze regulat preşedintele Parlamentului şi pe liderii partidelor cu privire la măsurile legate de epidemie.
Citește și: VIDEO // NASA a lansat filmul amartizării roverului Perseverance