Alte trei persoane, revenite recent din Italia, sunt suspectate de coronavirus

Doi adulți și un copil, întorși recent din Italia, sunt suspectați că ar fi infectați cu COVID-19.

Medicii de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică le-au preluat probe. Anunțul a fost făcut astăzi de către ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Punctului Focal. Oficialul a prezentat detalii și despre starea pacientei infectată cu Coronavirus de tip nou,.

Potrivit sursei citate, starea pacientei cu COVID-19 se îmbunătățește, iar prognozele sunt destul de optimiste.

Șefa de la sănătate a precizat că femeia este internată într-o boxă separată la Spitalul Republican, iar la ea au acces doar două asistente și un medic, care sunt echipați conform recomandărilor OMS. Dumbrăveanu a menționat că, în prezent, majoritatea pasagerilor care au zburat din Italia cu aceeași aeronavă ca și pacienta au fost identificați și examinați și doar 14 călători nu au putut fi găsiți. Totodată, ministrul a spus că patru călători ai aceluiași zbor sunt din stânga Nistrului.

Conducerea MSMPS a comunicat că, la momentul actual, la medicii de familie din țară sunt prezentate pentru monitorizare fișele a peste cinci mii de moldoveni întorși din țările în care se înregistrează COVID-19, iar pentru 50 de persoane au fost acordate concedii medicale.

La data de 7 martie, în R. Moldova a fost înregistrat primul caz de COVID-19. Este vorba despre o femeie, revenită din Italia, în vârsta de 48 ani. Pacienta suferă de mai multe boli cronice: diabet zaharat, supraponderare de gradul 2 și hipertensiune.

Citește și: Ion Ceban a convocat în şedinţă extraordinară directorii instituţiilor medico-sanitare publice din Chișinău

Total
0
Shares
Total
0
Share