În cadrul proiectului „Dezvoltarea Unității Operaționale de Monitorizare Aeriană a Poliției de Frontieră” sunt continuate cursurile de instruire specializată în domeniul analizei imaginilor, înregistrate de aeronavele de zbor fără pilot.
Astfel, în zilele de 2 și 3 octombrie 2023, la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei au avut loc instruirile, fiind organizate de către un trainer german, specializat în domeniul de analiză a imaginilor, din cadrul Global Security-Sector-Reform Foundation.
Un număr de 16 angajați din diferite subdiviziuni de frontieră a participat activ la acest curs, îmbunătățindu-și abilitățile în analiza detaliată a imaginilor. Activități desfășurate în scopul eficientizării monitorizării aeriene a frontierei de stat.
La fel, în cadrul orelor de curs au fost discutate tehnicile de analiză avansată, identificarea detaliilor critice și interpretarea semnificației ale acestora.
Punctăm faptul că Poliția de Frontieră este în continuă dezvoltare și modernizare prin preluarea și implementarea standardelor UE în activitățile de bază, iar punerea în aplicare a noului sistem de supraveghere a frontierei de stat cu aparatele de zbor fără pilot va contribui la creșterea capacității de reacție și intervenție în cadrul misiunilor specifice la frontieră.