Ambasadorul Republicii Moldova la Budapesta, Oleg Țulea, a fost onorat cu Crucea de Comandor a Ordinului de Merit al Ungariei, în semn de apreciere pentru contribuția sa la consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două state, informează telegraph.md
Distincția i-a fost acordată în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Ministerul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului Exterior, cu ocazia încheierii mandatului său de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ungaria.
În discursul său, Oleg Țulea a subliniat importanța colaborării dintre cele două țări și a exprimat recunoștința pentru această distincție de prestigiu:
”Este o distincție care îmi aduce o mare responsabilitate, dar și o profundă recunoștință pentru toți cei alături de care am contribuit la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Ungaria. A fost un moment emoționant, în care am reflectat asupra eforturilor comune depuse în ultimii ani pentru aprofundarea dialogului bilateral, întărirea parteneriatului strategic și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.”
Mandatul lui Oleg Țulea la Budapesta a fost marcat de intensificarea cooperării diplomatice și economice dintre Republica Moldova și Ungaria, precum și de sprijinul constant al autorităților ungare pentru integrarea europeană a țării noastre.