Ambasadorul Oleg Țulea și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Republicii Slovenia

Ambasadorul Republicii Moldova în Slovenia, cu reședința la Budapesta, Oleg Țulea, a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Republicii Slovenia, Borut Pahor, în cadrul unei ceremonii oficiale la Palatul Prezidențial din Ljubljana.

Cu prilejul întrevederii cu președintele sloven, ambasadorul Oleg Țulea a transmis felicitările cordiale din partea autorităților Republicii Moldova cu ocazia Zilei Independenței și și-a exprimat convingerea asupra exercitării cu succes de către Slovenia a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene.

În cadrul discuției, diplomatul moldovean a remarcat caracterul dinamic al relațiilor bilaterale și a pledat pentru aprofundarea acestora în plan politic, economic și cultural.

La rândul său, președintele Borut Pahor a reconfirmat deschiderea țării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în eforturile sale de apropiere de Uniunea Europeană, inclusiv prin promovarea unei agende ambițioase de reforme.

Total
0
Shares
Total
0
Share